Salut! Sunt Mateiașu Tiberiu.

Știu… suntem în 2025 și atenția noastră are durata unui story. Așa că îți cer un mic act de curaj: stai cu mine până la final.
Promit că timpul pe care îl investești aici ți se întoarce sub forma unei idei sau perspective care îți poate schimba viața.

Cum a luat naștere ProgresZilnic?

Totul a început acum 15 ani, când am pus mâna pe prima mea carte de dezvoltare personală: „92 de reguli de comunicare”.N-a fost o explozie de revelații. A fost mai degrabă o schimbare care s-a văzut în lucruri simple:

  • când vorbeam

  • când îmi susțineam ideile

  • când nu mai căutam ieșirea cea mai rapidă dintr-o conversație

Din copilul timid care își calcula de trei ori fiecare propoziție în cap, am început să prind curaj și să pot purta conversații mai ușor, cu mai multă încredere.

Și atunci am înțeles ceva esențial: informația, atunci când e aplicată, chiar îți poate schimba viața.
Iar partea cea mai importantă? Pentru prima dată am simțit că pot să iau atitudine. Că nu sunt blocat în „așa sunt eu”, ci că pot face ceva concret, pas cu pas, ca să-mi schimb direcția.

De acolo a apărut curiozitatea care mi-a modelat următorii ani. Am început să citesc tot ce îmi cădea în mână despre:
Sănătate, Nutriție, Psihologie, Business, Biografii, Comunicare, Sănătate emoțională, Fericire, Minimalism, Finanțe, Leadership.

Mi-am transformat propria viață într-un studiu de caz. Am testat tot ce am învățat, am văzut ce funcționează și ce nu, și am observat tiparele comune din cele mai apreciate cărți de dezvoltare personală.

Pe scurt, ca să nu fie nevoie să petreci ani întregi căutând, studiind și filtrând informația, îți spun direct concluzia la care am ajuns:

Cele mai eficiente soluții pentru o viață extraordinară sunt, de cele mai multe ori, simple.

Trăim într-o societate care ne complică inutil viața. Suntem bombardați cu informații, metode miraculoase și soluții rapide, dar adevărul e acesta: succesul real se construiește pe fundamente, nu pe complexitate.

Incepe prin a-ți îmbunătăți somnul. Un somn bun te pune deja înaintea a 90% din lume. Fă din alimentația echilibrată un obicei și vei avea din nou un avantaj față de ceilalți. Adoptă un stil de viață activ, alege activități fizice care îți fac plăcere și practică-le constant. Nu ai nevoie de cele mai scumpe alimente ca să fii sănătos, nu ai nevoie de cel mai scump abonament la sală ca să fii în formă și nu ai nevoie de cele mai scumpe mașini ca să fii fericit. Cred cu tărie că prin mici schimbări zilnice, aplicate consecvent, îți poți atinge potențialul maxim și poți construi o viață aliniată cu adevărata ta misiune.

De aceea am creat un sistem care ne readuce la bază:

  • Mentalitate puternică

  • Sănătate solidă

  • Relații interpersonale sănătoase

  • Simț al afacerilor dezvoltat

  • Leadership autentic

  • Fericire (mai presus de toate)

Pe această pagină vei găsi articole și ghiduri practice, cu pași simpli și concreți, pe care îi poți folosi în fiecare zi pentru a te apropia de cea mai bună versiune a ta.
Iar dacă vrei să nu te lupți singur cu “de mâine mă apuc”, ofer și sesiuni 1:1

Progresul începe cu un pas mic. Hai să îl facem împreună.

1:1
Articole